Fecioara Maria şi Petru Athonitul - prototipuri ale vieţii isihaste

            Sfântul Grigorie Palama, Fecioara Maria şi Petru Athonitul - prototipuri ale vieţii isihaste şi celelalte scrieri duhovniceşti, Scrieri II, colecţia Filocalica, Editura Deisis, Sibiu, 2005, 456 p.  În spaţiul editorial românesc contorsionat sub povara diletantismelor şi imposturii intelectuale, colecţia Filocalica iniţiată de editura Deisis din Sibiu este o excepţie fericită. Studiile introductive purtând semnătura diaconului Ioan I. Ică jr., diversitatea traducerilor, dar şi impactul spiritual al cărţilor Editurii Deisis, vorbesc de la sine despre amploarea unui proiect editorial care în acest moment nu are o replică similară în cadrul cultural din România. Revenind la studiile introductive, de la conflictul antropologiilor[1] la Sfântul Grigorie Palama-scriitor duhovnicesc isihast, diaconul Ioan I. Ică jr. îşi iniţiază cititorii în „cuvintele lui Hristos”(Michel Henry) şi în semnele vremurilor. Ultimul studiu al părintelui Ioan Ică jr. nu face excepţie de la regulă. El inaugurează o nouă etapă în colecţia Filocalica de la Editura Deisis. Editarea primului volum consacrat Sfântului Grigorie Palama († 1359) reprezintă o fericită continuare ale eforturilor depuse de părintele Stăniloae în direcţia corijării penuriei acute de studii legate de opera palamită din peisajul teologic românesc. După 1990[2], literatura de specialitate din domeniu accesibilă publicului din România se reducea doar la monografia preotului Dumitru Stăniloae[3]. Scris în 1938, Viaţa Sfântului Grigorie Palama rămâne dincolo de orizontul sintetic, o întreprindere modestă fiind o calchiere subtilă după regulile canonului encomiastice bizantin  preluată pe filiera lui Filotheos Kokkinos ( 1300 – 1379 d. H.) , patriarh al Constantinopolului şi ucenic al lui Palama. Cu excepţia unor studii risipite prin diferite reviste teologice, orizontul de reflecţie asupra operei şi personalităţii Sfântul Grigorie Palama, dar mai ales asupra relevanţei lui pentru teologia contemporană a rămas tardiv în spaţiul românesc. Diferite iniţiative de editare sau de comentare a operelor au fost iniţiate de diferite edituri teologice din spaţiul autohton fără succes. Publicarea Omiliilor Sfântului Grigorie Palama la Editura Anastasia[4] demarată în 2000 cu două volume în traducerea lui Constantin Daniel s-a împotmolit inexplicabil după ce demarase ambiţios. Reeditată în 2004, ediţia Constantin Daniel nu este decât o mostră de filologie, dar mai puţin de filologie patristică. Fără să fie prefaţată de un studiu care să recupereze carenţele bibliografice sau cele filologice în ceea ce priveşte opera lui Grigorie Palama, ediţia promovată de editura Anastasia a încercat fără succes să impună pe piaţă o ediţie patristică incompletă. În spaţiul publicistic românesc editorii sunt primii chemaţi să înţeleagă faptul că o ediţie indiferent dacă este critică sau nu, trebuie să îşi asume imperativul de a fi o ediţie formativă. Fără componenta pedagogică, ediţiile patristice de la noi nu au nici o şansă să se impună în mentalul celor care le citesc. Nereuşita se materializează şi la nivel material deoarece de cele mai multe ori nu pot stârni interesul publicului, cărţile rămânând pe rafturile librăriilor. În câmpul studiilor palamite, cea mai stranie apariţie editorială pe piaţa de carte este cea semnată de preotul Cristian Chivu[5]. Tipărită într-un format de invidiat, ediţia critică a lui Cristian Chivu a fost deja semnalată extrem de critic[6]. Absenţa unui cadru exegetic veridic, precum şi alte imperfecţiuni de natură editorială transformă ediţia Cristian Chivu într-un eşec editorial.Ediţia propusă de către diaconul Ioan I. Ică jr. se prezintă ca un corpus exegetic după regulă cu care acesta ne-a obişnuit. Ediţia românească a operei Sfântului Simeon Noul Teolog[7], dar şi cea consacrată Sfântului Isaac Sirul[8] se impun pe piaţă românească prin buna aşezare în spaţiul critic, dar şi prin actualitatea lexicului implicat în tălmăcirea textelor originale. Acestor criterii se subscrie şi volumul de faţă. Deschis printr-un studiu de proporţii( 170 de pagini) intitulat Sfântul Grigorie Palama - Scriitor duhovnicesc isihast, volumul se propune ca o antologie a textelor isihaste care au făcut carieră în spiritualitatea bizantină. Atenţia cititorului este atrasă de dimensiunile studiului semnat de către editorul acestei ediţii inedite. În cele 170 de pagini ale acestui studiu cititorul este purtat prin toată istoria bizantină a secolului XIV, prin teologia atât de contorsionată a acestui secol, iar Sf. Grigorie Palama transpare privit prin optica acestui studiu mai puţin ca un personaj de legendă, ci ca un personaj istoric plămădit la intersecţia dintre tendinţele teologice ale epocii sale şi confruntările dintre Apus-Răsărit[9]. Studiul părintelui Ică jr. se remarcă prin supleţea liniilor şi prin armătura ideatică de excepţie. Dincolo de limitările unei sinteze pertinente care oferă cărări demne de urmat de cei care doresc să aprofundeze tematica legată de studiile palamite, Sfântul Grigorie Palama - Scriitor duhovnicesc isihast se impune ca o piatră de temelie a unui  for de reflecţie cu privire la statutul relevanţei isihasmului în lumea contemporană. Citând cu dexteritate bogata literatură auxiliară, studiul semnat de diaconul Ioan I. Ică jr. se remarcă prin analiza tradiţiei editoriale a lui Grigorie Palama, ceea ce până acum nimeni nu a mai făcut în spaţiul românesc, adică o deschidere teologică demnă de luat în seamă în cadrul studiilor legate de persoana şi pe opera lui Grigorie Palama. Oricine doreşte să cerceteze opera lui Grigorie Palama găseşte în studiul introductiv in cauză un instrument de lucru util.Alegerea textelor şi publicarea lor în această formă este de asemenea una inspirată. Faptul că această ediţie debutează cu publicarea unor texte nu este o coincidenţă. În descendenţa lui Evagrie Ponticul[10]( † 399 d. H.), Răsăritul creştin înţelege orice demers duhovnicesc plecând mai întâi de la componenta lui „practică”, „spirituală”, „ascetică” şi doar apoi, la capăt de drum, apare şi componenta „teologică”, „contemplativă”. În consecinţă, primul volum din seria filocalică de la Editura Deisis vine ca o completare la volumul 7 din Filocalia românească[11]. Textele din acest volum se constituie într-un instrument de lucru care vizează diferite aspecte ale acestui curent isihast. Uvertura acestui volum se concretizează prin cele două texte consacrate de către Sfântul Grigorie Palama celor două premize transcendente ale vieţii isihaste: Maica Domnului căreia îi este consacrată o Omilie la Intrarea în Biserică şi de un Cuvânt despre iconomia în trup a Domnului nostru Iisus Hristos, dar şi cu o Viaţă dedicată Sfântului Petru Athonitul care reprezintă centru de forţă al volumului. După cum remarca şi Cristian Bădiliţă, „nu întâmplător, Seria Palamas a început cu un volum consacrat biografiilor spiritual-isihaste, Fecioara Maria si Petru Athonitul - prototipuri ale vieţii isihaste. De fapt, textele inchinate de Palamas Fecioarei si lui Petru Athonitul sunt veritabile encomioane de şcoală, retorice, adesea bombastice si greoaie. Dar dincolo de aspectele literare, ele conţin elemente de ghidaj, pentru incepatori laici sau monahi, in viata isihastă”[12].    Privită dintr-un unghi ascetic, Viaţa lui Petru Athonitul[13] reprezintă un manifest al Sfântului Grigorie Palama pentru viata isihastă reală, reprezentată de viaţa anahoretică. Într-un veac în care viaţa cenobitică era moda ascetică ce domina, acest apel la un regim de viaţă anahoretică reprezentat de către Petru Athonitul reprezenta o iniţiativă desuetă. Totuşi, în dorinţa sa „inovatoare” de a revitaliza un monahism ce devenea tot mai lumesc, Sfântul Grigorie Palama înţelege să facă apel la instanţa care fundamentează la nivel intrinsec orice demers monastic de acest tip: tradiţia Bisericii. Necesitatea unui astfel de „inovaţii” este de altfel descrisă în context isihast de către Tomáš Špidlík : „ Isihaştii, cei mai mari reprezentaţi ai literaturii contemplative a Răsăritului, sunt convinşi că rugăciunea desăvârşită înfloreşte exclusiv în pustie, în singurătate”[14]. Sfântul Grigorie Palama se vede confruntat cu un gen de spiritualitate care tinde începând cu împăratul bizantin Nichifor II Phocas (963-969 d. H.) să devină „imperială” in capite et membris, adică să se integreze în cadrele unei devoţiuni imperiale ale cărei consecinţe erau transformarea mănăstirilor din nuclee contemplative cu o componenţă redusă în veritabile comanderii a căror putere economică şi număr de monahi tindea să anihileze finalitatea contemplativă a monahismului ortodox[15]. Apelul la Tradiţie ca instanţă fondatoare vine ca un manifest împotriva acestei tendinţe care avea susţinători suficienţi inclusiv în cercurile athonite. Demersul lui Palama nu este lipsit de susţinere în teritoriul Sfântului Munte. Epoca lui Grigorie Palama este marcată de prezenţa în Sfântul Munte a Sfântului Maxim Arzătorul de colibe(Kavsokalivitul)[16], prezenţă eschatologică care menţiune tensiunea spirituală între cele două moduri de existenţă a monahismului aghioritic: cea de obşte reprezentată de Sfântul Atanasie Athonitul[17] şi cea anahoretică/contemplativă a lui Petru Athonitul. Fără a introduce în câmpul dezbaterii un conflict sociologic inexistent deoarece cele două moduri de viaţă ascetică coexistau la mijlocul secolului XIV[18], Sfântul Grigorie Palama se face exponentul celei de-a doua direcţii, considerând această tradiţie monastică ca fiind adecvată spiritului isihast. Acestei tendinţe  de restaurare a idealului ascetic se subordonează şi cele două epistole adresate ieromonahului Pavel Asan şi monahiei Xenia. Dacă scrisoarea către Pavel Asan insistă pe necesitatea unei singure schime monahale din considerente ce ţin de smerenia fiecărui monah, epistola adresată monahiei Xeni[19] se concentrează în jurul valorilor fundamentale care caracterizează viaţa monahală: tăcerea, smerenia, abţinerea de la scris, conştientizarea morţii sufletului şi, implicit, a morţii veşnice, a plânsului şi a rugăciunii neîncetate, etc. Epistola către monahia Xenia este un veritabil tratat de spiritualitate isihastă. Dincolo de limitările unei epistole adresate unei monahii, tratatul adresat monahiei Xeni se propune ca o clarificare eficientă a isihasmului de factură monastică. Din panoplia ascetică a acestui volum merită a fi semnalate şi cele Trei capitole despre rugăciune şi curăţia inimii, dar şi Capitolele antropologice, psiho-teologice şi economice în care Grigorie Palama se înscrie la nivel filologică şi ascetic în tradiţia ascetică a Orientului creştin. Cele două tratate insistă pe aceleaşi componente ca şi epistolele adresate monahilor menţionaţi mai sus cu menţiunea că aceste tratate vizează şi teme „teologice” adică vederea Treimii şi problematica rugăciunii isihaste în ansamblul ei[20].         Apariţia primului volumul dedicat Sfântului Grigorie Palama reprezintă o continuare a direcţiei filocalice din teologia română. Adresat deopotrivă profesorilor şi studenţilor din cadrul sistemului teologic de învăţământ, dar şi monahilor şi mirenilor deopotrivă , volumul editat de Editura Deisis din Sibiu se remarcă prin eleganţă, iar reuşita lui editorială este una garantată.

Ionuţ-Florin Biliuţă

---

[1] ”Îndumnezeirea” omului, P. Nellas şi conflictul antropologiilor” în Pannayotis Nellas, Omul- animal îndumnezeit. Perspective pentru o antropologie ortodoxă, Editura Deisis, Sibiu, 2002.

[2] Vitriolică  este critica lui Adrian Marinescu, ’Observaţii de ordin general privind înţelegerea, traducerea şi editarea (modernă) a textului patristic’ în Studii Teologice, seria a III-a, anul I, nr. 2, aprilie-iunie 2005, Bucureşti, p. 152-190.

[3] Dumitru Stăniloae, Viaţa şi opera Sfântului Grigorie Palama, Editura Scripta, Bucureşti, 1993.

[4] Ne-a fost accesibilă această versiune: Sfântul Grigorie Palama, Omilii, 2 volume, ediţia a doua, Editura Anastasia, Bucureşti, 2004.

[5] Sf. Grigorie Palama, Opere complete I, Editura Patristică, Bucureşti, 2005.

[6] A se vedea articolul nostru din Renaşterea, 7-8/2005, p. 7.

[7] Cel mai bun dosar de studii legat de opera şi personalitatea Sf. Simeon, a se vedea Simeone il Nuovo Teologo e il monachesimo a Constantinopoli. Atii dell X Convegno ecumenico internazionale de spiritualità ortodossa sezione bizantina, Bose 15-17 settembre 2002, Edizioni Quiqajon. Comunità di Bose, 2003.

[8] Sf. Isaac Sirul, Cuvinte către singuratici. Partea a II-a redescoperită, Deisis, Sibiu, 2003.

[9] În această privinţă, a se vedea André d’Halleux, ’Palamisme et scolastique’ (p. 782 – 815) şi ’ Palamisme et Tradition’ ( p. 816 – 830) cuprinse în Patrologie et Oecuménisme. Recueil d’études, Presses universitaire de Louvain/ Peeters Publishing House, 1990.

[10] A cărui viaţa şi personalitate au fost restaurate în spaţiul românesc tot de către Editura Deisis din Sibiu prin publicarea unei serii de volume sub semnătura monahului benedictin Gabriel Bunge OSB, unul dintre cei mai importanţi exegeţi ai corpusului evagrian. Amintim doar Evagrie Ponticul. O introducere, Deisis, Sibiu, 1997.

[11] Filocalia 7, Humanitas, Bucureşti, 2005.

[12] Cristian Bădiliţă, ’ Altfel despre Palamas şi despre isihasm’, în Averea, 6 decembrie 2005.

[13] Pentru un rezumat al cuprinsului acestui tratat palamit, a se vedea Ioan I. Ică jr., studiul citat, p. 44-57.

[14] Spiritualitatea Răsăritului creştin. Manual sistematic, ediţia a II-a, Editura Deisis, Sibiu, 2000, p.57-58.

[15] Cea mai pertinentă analiză asupra fenomenului este cea semnată de Joan Hussey, The Orthodox Church and the Byzantine Empire, Clarendon Press, Oxford, 1986, p. 257 şi urm., dar şi John A. McGuckin, ’Monahismul în experienţa latină şi în cea bizantină’p. 190 şi urm. în John A. McGuckin Semnele Împărăţiei. Antologie de studii biblice şi patristice, vol. 1, Editura Marineasa, Timişoara, 2003.

[16] Prezenţa istorică a Sf. Maxim a fost recuperată prin tipărirea în limba română a Vieţilor acestuia în volumul Sfântul isihast şi văzător cu duhul Maxim arzătorul de colibe din Sfântul Munte, Editura Deisis, Sibiu, 2004.

[17] Pentru Atanasie Atonitul şi relaţiile dintre purpura imperială şi haina monastică a se vedea cartea lui John Julius Norwich, A short history of Byzantium, Penguin Books, 1997, p.184.

[18] A se vedea Kallistos Ware, ’Sfântul Maxim Kapsokalivitul şi monahismul athonit în secolul XIV’, p. 143, în Sfîntul isihast…

[19] Titlul complet este următorul: Tratatul sub formă de epistolă către preaaugusta între monahii, Xeni, despre patimi şi virtuţi şi despre cele născute din răgazul/oprirea minţii [1345-1346].

[20] A se vedea Gheoghios Martzelos, Spiritual Life in Palamism în John McGin& John Meyendorff (eds.), Christian Spirituality. Origins to the Twelfth Century, SCM Press, 1985, p.209 şi urm.