Iconografia academică din Rusia secolelor XVIII - XIX.

 by Dumitru COTELEA

 În prima parte a secolului al XIX-lea iconografia academică a început sa joace un rol foarte important. În acea perioadă o mare parte dintre preoţi şi chiar iconografi au perceput această iconografie ca fiind fiind „mult mai corectă” în comparaţie cu iconografie tradiţională.

Trebuie să menţionat că această iconografie nu a fost niciodată împotriva canoanelor Bisericii. La sfârşitul secolului al XVIII-lea, începutul secolului al XIX-lea icoanele din bisericile din Peterburg erau pictate de către absolvenţii Academiei de Arte: G. I. Ugriumov, P. S. Drojdin, M. F. Voinov, E. V. Moşcov etc. .
În acea perioadă au activat renumiţi iconografi ca: B. L. Borovikovski, K. P. Briulov, F. A. Bruni, V. K. Şebuev, A. G. Veneţianov. Aceste nume sunt nume ale unor familii renumite de iconografi, unde bunicii lor au pictat icoane раздаточные, taţii lor au pictat icoane золотопробелные iar fiii lor au învăţat la la Academia de Arte. Învăţătura iconografică a devenit tot mai accesibilă. În cadrul Academiei de Arte în 1840 au fost deschise clase de pictură pentru toţi cei care doresc să înveţe să picteze .
În 1872 au fost deschise şcoli duminicale gratuite, iar în provincie au apărut scoli private. Şcoli de iconografie, de tip academic, au fost deschise şi în mănăstiri în a doua jumătate a secolului XIX. O importanţă deosebită a avut înfiinţarea, în cadrul Academiei, a unei clase speciale de iconografie ortodoxă (1856). Această clasă a fost înfiinţată pentru pregătirea specialiştilor în special pentru pictarea bisericii Iisus Hristos Mântuitorul. Această clasă era condusă de către T. A. Neff. Întregul program de pictare a părţii centrale a bisericii a fost elaborat de Sfântul Filaret Drozdov. Pictura de lângă cor a fost făcută în conformitate cu planurile mitropolitului Inochentie Veniaminov şi a episcopului Ambrozie Kliucearev. Principalul lor conţinut şi mesaj era preaslăvirea Mântuitorului şi arătarea istoriei omenirii ca fiind îndeplinirea Voinţei lui Dumnezeu: începând cu icoana căderii în păcat a protopărinţilor noştri, de sub cupola principală şi până în partea de nord unde era pictat Sfântul Alexandru Nevski. La pictarea acestei biserici au lucrat: T. A. Neff, N. A. Koşelev, G. I. Semiradskii, A. T. Marcov, V. P. Vereşaghin, F. A. Bruni, K. F. Makovskii, I. L. Preanişnikov, V. I. Surikov, ş.a. În scurt timp s-a observat că unii iconografi aveau un alt stil prin care se deosebeau de ceilalţi. Astfel, o parte din pictura a trebuit să fie repictată. Spre exemplu pictura pictura lui P. V. Basin a fost repictată .
Datorită profesionalismului iconografilor, cea mai mare parte a bisericii a fost pictată cu icoane de dimensiuni inexistente până în acel moment. Spre exemplu icoana Domnului Savaot din cupola bisericii avea 15 metri înălţime şi era pictată de A. T. Marcov. Cu toate că în această compoziţie se observă tinderea iconografilor de a menţine stilul iconografiei tradiţionale, totuşi, din punct de vedere stilistic se observă că icoanele lor intră în cadrul academismului târziu cu specificul lui красивостю (Sfânta Treime, T. A. Neff). Trebuie menţionat că stilul academic răspundea foarte bine cerinţelor impuse pentru pictarea bisericii, adică acestui stil îi este specific atât măreţia Bisericii cât şi istoria ei. Un loc important în pictură l-a avut şi ornamentele stilului bizantin, care erau executate de către L. V. Dalia. Tot atunci a avut loc ranaşterea tehnicii mozaice, în 1851, pentru lucrările bisericii Iisus Hristos Mântuitorul şi pentru Soborul Sfântul Isac din Peterburg. În cadrul Academiei a fost deschis un „atelier pentru mozaism” sub conducerea lui F. A. Bruni şi A. P. Frolov. Pictorii-mozaişti au făcut o copie în mozaic a icoanelor lui T. A. Neff şi F. P. Briullov pentru iconostasul soborului Sfântul Isac din Peterburg. Lucrările mozaice au durat până în 1914. În biserica Învierea Domnului mozaiştii au împodobit cu pictură mozaică interiorul şi frontonul (A. A. Frolov, după schiţa lui V. M. Vasneţov, M. V. Nesterov, A. P. Riabuskin, N. N. Harlamov). La geamul din altar al soborului Sfântul Isac din Peterburg a fost pus un vitraliu cu chipul Domnului Hristos. Vitraliul a fost comandat în Germania. Această tehnică în calitate de artă bisericească, în Rusia, nu s-a extins .
La mijlocul secolului al XIX-lea a apărut un interes deosebit faţă de icoanele vechi. Au apărut numeroase persoane care colecţionau icoane vechi. Din acest motiv au apărut mai multe icoane contrafăcute în regiunea Suzdalskului. La sfârşitul secolului al XIX-lea s-a mărit numărul comenzilor pentru icoane scumpe care erau pictate în stil tradiţional. În timpul ţarului Nicolae al II-lea (1894-19170) aceste icoane au fost recunoscute de către curte, iar unor iconografi li s-au oferit titlul de „поставщика двора Его Императорского Величесива”. Tot atunci a mai apărut un stil în iconografia rusă, în care se combinau unele aspecte ale iconografiei tradiţionale în manieră academică. Acest stil iconografic a fost răspândit în mod special de către atelierul din Peterburg a lui M. S. Peşehonov .
Odată cu anii 70 ai secolului XIX au început să apară icoane pe hârtie. În mod special aceste icoane le erau pe plac creştinilor simpli. Toate chipurile de pe icoane puteau să apară numai cu aprobarea comitetului de cenzură. În anii 90 ai secolului XIX au apărut în Moscova două firme, Jako şi Bonakera care produceau icoane pe pânză. Acesta a fost motivul pentru care iconografii din Suzdalsk au protestat. Tot în acel moment s-au arătat nemulţumiţi şi cei care apreciază iconografia tradiţională. În 1901, conform ucazului dat de ţar, a fost înfiinţat un Comitet de protejare a iconografiei ruse pentru a facilita răspândirea iconografiei tradiţionale .
În secolul al XVIII noua înţelegere artistică se fundamenta pe premisele culturii secularizate. În această perioadă nu putem vorbi de cultura iconografică tradiţională a Bisericii Ortodoxe Ruse. Vechea iconografie a fost influenţată de iluminismul acelei epoci. Noua gândire iconografică a pătruns foarte adânc în conştiiţe astfel încât nu mai exista nici o împortrivire reală în calea răspândirei ei.
Reforma petrino-occidentală de europenizare a Rusiei a reuşit să fie implementată cu succes. Astfel, la sfârşitul secolului al XVIII-lea chiar unii teologi nu mai conştientizau care sunt diferenţele între imaginea ortodoxă şi cea romano-cotolică. Atât romano-catolicismul cât şi protestantismul au căpătat amploare Rusia. Această influenţă era favorizată şi de odinul iezuiţilor care au făcut tot posibilul ca sa-şi consolideze rolul asupra cercurilor care conduceau Rusia, dar şi de ambasadele ţărilor apusene. Putem vorbi despre o compeţie în acest domeniu a celor două confesiuni, fiecare încercând să se extindă cat mai mult posibil în Biserica Rusă.
Iconografia rusă a perioadei sinodale a suferit schimbări uriaşe. Ea trecut prin diferite faze începand cu iconografia tradiţională şi terminând cu cea academică. Toate aceste schimbări se datorează în cea mai mare măsură reformei petrine care a reuşit să supună Statului atât Biserica, cât şi arta iconografică.