Activitatea şi influenţa Patriarhului Iov în Răsăritul slav.

by Dumitru COTELEA

 Patriarhul Iov, în primele zile, a ridicat la rangul de mitropolit pe arhiepiscopii Novgorodului şi Rostovului. După câteva luni, Biserica Rusă a mai avut încă doi mitropoliţi, pe mitropolitul Ghelasie al Sarskului şi Podonskului şi mitropolitul Ghermoghen al Cazanului; cinci arhiepiscopi, Iona de Vologodsk, Iov de Suzdal, Silvestru de Smolensk, Mitrofan de Reazan şi Zaharia de Tver; episcopul Misail de Pscov.

În scaunul eparhial din Nijni Novgorod a fost numit în 1589 arhiepiscopul grec Arsenie, care din 1591 a trăit permanent în Rusia . În Biserica din Rusia primul loc în rândul mitropoliilor îl ocupa mitropolia Novgorodului, pe locul doi era cea a Cazanului, pe locul trei era Rostovul, iar pe locul patru era mitropolia Sarskului şi a Podonskului. Arhiepiscopiile aveau următoarea ordine ierarhică: arhiepiscopia de Vologoda, Suzdal, Smolensk, Reazan, Tver, Arhanghelsk şi Astrahan. Episcopiile aveau următoarea ordine: pe primul loc era episcopia de Pscov, pe al doilea loc era cea de Kolomensk, iar pe locul al treilea era episcopia din Karelia .
În timpul Patriarhului Iov, au aparut mai multe abateri în rândul clericilor. Pentru a înlătura aceste abateri la sinodul din 1592 au fost numiţi opt aşa-zişi responsabili de preoţi sau starosti, pentru bisericile din Moscova. Fiecare dintre ei aveau sub conducere patruzeci de preoţi. În ajutorul acestora au fost numiţi patru diaconi. Starostii şi diaconii se aflau sub supravegherea a trei protopopi . Obligaţia acestora era să supravegheze preoţii din Moscova şi să-l anunţe pe Patriarh despre orice încălcare a acestora. Astfel, această problemă, pentru o periodă de timp, a fost soluţionată. Ceva mai târziu, până şi starostii, au început să-şi încalce obligaţiile.
Problema în acea perioadă era lipsa de studii, preoţii nu erau pregătiţi. Ca să înlăture această problemă, Patriarhul Iov a hotărât să mărească şi să răspândească numărul sfintelor cărţi. Pe atunci, mănăstirile erau adevărate centre de studiu. Tot atunci s-a hotărât ca în fiecare mănăstire să fie deschisă câte o şcoală. În respectivele şcoli erau trimişi preoţii pentru a studia. Tot aici erau pregătiţi şi viitorii arhipăstori.
Patriarhul era preocupat şi de editarea cărţilor de cult. Până la Patriarhul Iov au fost editate doar patru cărţi de cult: Evanghelia, Apostolul, Ceaslovul şi Psaltirea. În noiembrie 1589 a fost tipărit Triodul, la care au început să lucreze tipografii Andronic Timofeev şi fiul său, Ivan, în 1587, din binecuvântarea mitropolitului Iov . În 1591 a fost tipărit Triodul Ţvetnaia, trei ani mai târziu a fost tipărit Octoihul în două părţi, iar în 1597 a fost retipărit Apostolul, în 1050 de exemplare.
Odată cu ajungerea la putere a ţarului Boris Godunov, tipărirea cărţilor a căpătat amploare . În 1598, sub binecuvântarea Patriarhului Iov, au fost editate următoarele cărţi: Mineiul (1600), Cinovnic Arhiereiscovo Slujenia (1600), Slujebnicul (1602), Psaltirea (1602) şi Triodul Ţvetnaia (1604).
Unul dintre meritele Patriarhului Iov a fost şi creşterea numărului de cărţi tipărite. Până la el cărţile de cult erau scrise de mână şi conţineau multe greşeli. Un alt merit este sărbătorirea unor sfinţi care nu erau cunoscuţi până în acea perioadă. În 1558 a fost stabilită data sărbătoririi Sfântului Vasile Blajenâi. La ordinul ţarului, Feodor Ivanovici, a fost construit un altar lateral în Biserica Pokrovsk, în care erau aşezate moaştele Sfantului Vasile Blajenâi. A doua sărbătoare a fost instituită în numele cuviosului Iosif de Volocolam. În 1579 sinodul a decis să fie sărbătorit doar local. În 1591 Patriarhul şi sinodul au hotărât ca acest Sfânt să fie sărbătorit în toată Rusia. Ziua de 9 septembrie era ziua în care se sărbătorea . În 1595 s-a mai stabilit ca în ziua de 5 octombrie să se sărbătoarească întâistătătorii Moscovei Petru, Alexei şi Iona.
În data de 4 octombrie 1595 s-au descoperit moaştele sfinţilor făcători de minuni din Cazan: Gurie ahiepiscopul Cazanului şi Varsanufie episcopul Tverului. Tot aceasta zi, de 4 octombrie a fost stabilită ca ziua de sărbătorire a sfinţilor. Ţarul şi Patriarhul au hotărât ca pe locul unde s-au găsit moaştele să se construiască o biserică cu numele acestor sfinţi . În acelaşi an au mai fost găsite moaştele cneazului Roman Vladimirovici din Uglisk, care a trăit în secolul al XII-lea. Cercetarea moaştelor a fost făcută de către mitropolitul Ghermoghen din Cazan, la cererea Patriarhului Iov. Sfintele moaşte au fost mutate în biserica din oraşul Uglisk. Acest sfânt se sărbătoreşte în data de 3 februarie. În 1575 au fost găsite moaştele cuviosului Antonie Rimlianin . Au fost canonizaţi: Ioan al Moscovei (1589), cuviosul Ignatie din Vologoda (1592) şi Martirie Zeleneţki (1603). Cu binecuvântarea Patriarhului Iov, în 1591, au fost mutate moaştele Sfântului Filip din mănăstirea din oraşul Tver, în mănăstirea din Soloveţk, data de sărbătorire este 9 ianuarie . În 1592 au fost mutate moaştele Sfântului Gherman din Moscova în mănăstirea din Sveajsk. Acest sfânt se sărbătoreşte în data de 6 noiembrie. În ianuarie 1592 mitropolitul Ghermoghen a trimis o scrisoare Patriarhului Iov, în care menţiona că în Cazan nu sunt pomeniţi ostaşii ruşi care au murit pentru apărarea Ortodoxiei. Mitropolitul l-a rugat pe Patriarh să stabilească o dată în care să fie pomeniţi aceşti ostaşi. La 25 februarie 1592 Patriarhul i-a răspuns lui Ghermoghen, precizând că în toată mitropolia Cazanului să se pomenească ostaşii în sâmbăta după sărbătoarea Acoperemântului Maicii Domnului, iar numele ostaşilor să fie scrise în lista care se citeşte în Săptămâna Ortodoxiei . În 1600 au fost găsite moaştele altui sfânt părinte, ale Sfântului Corneliu din Romelsk, acest sfânt sărbătorindu-se în data de 19 mai . La sfârşitul secolului al XVI-lea, călugărul Filotei Pirogov a alcătuit canonul şi viaţa cuviosului Nil din Stolbensk pe baza celor scrise de ieromonahul Gherman din mănăstirea din Rojcov .
O decizie importantă a Patriarhului Iov a fost mărirea numărului de biserici şi mănăstiri, cu scopul de a întări Ortodoxia. Toate donaţiile făcute de ţar erau folosite anume în acest scop. Între anii 1592 şi 1600 în Moscova au fost construite douăsprezece biserici. Pe lângă numărul mare de Biserici care au fost construite la sfârşitul secolului al XVI-lea, în Rusia au fost înfiinţate mai multe mănăstiri.
În 1591, în Rusia a năvălit hanul Crimeii Cazî-Ghirei, care avea o armată de 100.000 de pedestraşi, scopul hanului fiind cucerirea Moscovei. Atunci Patriarhul Iov a înmânat conducerii icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Doneţk, care anterior i-a aparţinut cneazului Dimitrie şi ostaşilor ruşi, în lupta lor de la Kulicovsk, şi care a fost purtată în jurul zidurilor Moscovei. La începutul lunii iulie, lîngă zidurile mănăstirii Sfântul Daniel, se dădea lupta decisivă. În amintirea biruinţei armatei ruse, cu binecuvântarea Patriarhului, a fost construită o mănăstire pe locul unde a stat icoana Maicii Domnului. Tot atunci au mai fost înfiinţate două mănăstiri de maici: Yaceatsk şi Ivanovsk.
Una dintre cele mai importante activităţi ale Patriarhului Iov a fost activitatea misionară atât de convertire şi de învăţare, cât şi de iniţiere în tainele credinţei. Primii care au beneficiat de ajutorul întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Rusia au fost georgienii. Încă de la sfârşitul secolului al XV-lea cneazul de Iversk a cerut ajutor de la marele cneaz al Moscovei în lupta cu perşii. În acea perioadă marele cneaz nu putea să acorde ajutor Georgiei. Pe la mijlocul secolului al XVI-lea, situaţia Georgiei s-a înrăutăţit şi mai mult, pentru că se afla atât sub conducerea perşilor, dar şi a permanentelor atacuri ale turcilor. Atât perşii, cât şi turcii, au luptat împotriva Ortodoxiei, astfel georgienii au pierdut adevărăta credinţă .
Ţarul Georgiei a cerut ajutor de la ţarul Feodor Ivanovici la sfârşitul anului 1586, dorind ca Gerogia să intre sub protecţia Rusiei, iar ţarul a fost de acord. În 1588 ţarul Alexandru iarăşi s-a adresat Moscovei, numai că de data aceasta s-a adresat mitropolitului Iov. Alexandru dorea ca mitropolitul să discute cu ţarul Rusiei, pentru ca acesta sa ajute atât Statul, cât şi Biserica Georgiei. Mitropolitul i-a răspuns că ţarul Rusiei va ajuta Georgia . Mitropolitul Iov l-a atenţionat pe Feodor Ivanovici despre problemele bisericii din Georgia, unde preoţii nu mai ţineau cont de canoane, şi nici de tipic. . Patriarhul Iov a trimis în Georgia doi ieromonahi de la mănăstirea Sfântul Serghie şi doi ieromonahi de la mănăstirea Ciudov. Ei trebuiau să se ocupe de tipic şi de normele canonice care trebuiau aplicate. Au mai fost trimişi trei pictori pentru restaurarea vechilor biserici. Patriarhul a mai trimis şi câteva icoane, care, după cum spunea ţarul Alexandru, au fost primite în Georgia aşa cum a primit Moise Tablele Legii .
În scrisoarea trimisă ţarului Alexandru (aprilie 1589), Patriarhul Iov, mai întâi de toate, i-a amintit simbolul de credinţă Niceo-Constantinopolitan, iar după aceea i-a scris: „Aceasta este credinţa pe care noi o mărturisim. Astfel şi tu să crezi în Sfânta Sobornicească şi Apostolească Biserică . . . să păzeşti poruncile Domnului, pentru că de la tine, ca de la un conducător, cel mai mult se cere, să caute mai intâi Cuvintele Domnului. Îţi scriu acum pentru a te apăra de erezii, pentru că în multe ţări au apărut eretici care luptă împotriva Sfintei Treimi. Nu va rezista nimic împotriva focului . . . o să dispară toţi ereticii. Tu fiule, înarmează-ţi inima cu Duhul Domnului, îmbărbătează-te şi întăreşte-te, fii tare împoriva vrăjmaşilor lui Dumnezeu” .
Într-o altă scrisoare, mai voluminoasă, care era adresată mitropolitului Nicolae, Patriarhul Iov binecuvântează întreg Iverskul şi îl asigură pe mitropolit că va trimite „oameni învăţaţi” după cum i-a promis ţarului. Patriarhul scria: „Vă ştim de la bun început ca fiind creştini de Dumnezeu, dar nu ştim de unde au apărut îndoielile voastre, de acum voi nu sunteţi întru totul creştini adevăraţi şi vă îndepărtaţi de noi. Fiţi atenţi ce învaţă adevărata credinţă!”
Această scrisoare poate fi împărţită în mai multe părţi. În prima parte este arătată învăţătura Bisericii, în a doua parte se vorbeşte despre eretici şi în a treia parte, despre monahism. În a patra parte se vorbeşte despre preoţie, în a cincea parte despre canoane, iar în a şasea parte Patriarhul vorbeşte despre protestanţi şi latini, iar în a şaptea, şi ultima parte, vorbeşte despre obligaţiile preotului. Patriarhul scria mitropolitului: „Înălţîndu-se la cer, Iisus Hristos a lăsat apostolilor două testamente, Vechiul Testament şi Noul Testament”. După aceea el vorbeşte despre cele două Sfinte Tradiţii şi despre respectarea şi cinstirea lor, după care enumeră Sfintele Taine. Ulterior acestei enumerări, el vorbeşte despre erezii şi urmările acestora: „Vinovat de aceste erezii este diavolul, anume el a ales pentru distrugerea Bisericii pe Arie şi pe alţii asemenea lui. Chiar dacă ereticii sunt asemenea demonilor, ei sunt mai răi decât aceştia, pentru că demonii se tem de Sfânta Cruce a lui Hristos, iar ereticii o defaimează. Demonii se tem de cei drepţi şi nu înrăznesc să se apropie de sfintele lor moaşte, ereticii însă iau în derâdere şi se ceartă cum mai corect trebuie să se închine la sfintele moaşte. Ereticii refuză să recunoască faptul că harul a fost transmis de la Sfinţii Apostoli prin episcopi până în prezent, ei refuză să o cinstească şi să se roage la Sfinta Fecioară Maria”.
După aceea Patriarhul îi condamnă pe toţi cei care nu-L iubesc pe Hristos, pe cei care nu recunosc Taina Euharistiei, care nu se roagă la Sfânta Fecioară Maria, care nu se închină la Sfânta Cruce şi la Sfintele moaşte, pe cei care nu citesc învăţăturile Sfinţilor Apostoli şi ale drepţilor prooroci. Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Rusia atrage atenţia asupra vieţii pe care trebuie să o ducă călugării, îi îndeamnă pe aceştia să fie smeriţi, să ducă crucea lor cu smerenie. Îi îndeamnă să-i cinstească pe egumeni ca pe însuşi Hristos, iar pe fraţii de mănăstire, ca pe Sfinţii Apostoli. Pe călugării care au renunţat la călugărie şi se ocupă de cele lumeşti îi condamnă. Şi mai mult îi condamnă pe cei care se retrag în pustie, nedorind să facă ascultarea faţă de egumen. Totodată, se adresează episcopilor cărora le explică: „Dumnezeu a instaurat de la început sfinţenia şi împărăţia cărora toţi se închină. Numai că împăraţilor le aparţine doar puterea lumească, iar arhiereilor cea duhovnicească. Puterea lumească, adică cea a Statului, nu trebuie să intervină în treburile bisericeşti”.
Patriarhul interzice ca cineva să se folosească de puterea lumească, pentru a fi ridicat în gradele bisericeşti. El îi învaţă pe ierarhii georgieni că dacă acei care conduc Biserica sunt cuprinşi de patimi şi nu luptă cu ele, vor da răspuns în faţa lui Dumnezeu. După care Patriarhul vorbeşte despre protestanţi: „ei se cred foarte înţelepţi, seducându-se cu ereziile lor”, după care se refera la catolici: ”latinii jidovesc, săvârşind Euharistia cu azime . . ., iar numele papei este înlăturat din diptice datorită numeroaselor erezii”. Pe mahomedani îi condamnă fără nici o îndoială, spunând că „învăţăturile lor diabolice sunt respinse de Sfinţii Părinţi”. În final Patriarhul îi convinge pe arhipăstorii şi pe preoţii Georgiei să se limiteze la Sfinţii Apostoli şi la Sfinţi Părinţi, să fie păstori buni, să-şi pună sufletele lor pentru sufletele turmei lor şi să-i apere de erezii. În final a binecuvântat atât pe Mitropolit, cât şi întregul sinod al Iverskului .
Mitropolitul Macarie arăta izvoarele de care s-a folosit Patriarhul Iov în scrisoarea sa. Acestea sunt: „Изборник”, care aparţine mitropolitului Daniel, „Слова”, aparţinând preotului Cosma şi „Просветитель”, aparţinând cuviosului Iosif din Volocolam .
Scrisoarea trimisă mitropolitului Nicolae este un model de propovăduire. Astfel, el s-a afirmat nu doar ca unul dintre cei mai mari şi culţi cărturari ai timpului său , dar şi ca unul dintre cei mai de seamă păstori, având o practică duhovniceasă ce-l ajuta în conducea Bisericii . Calităţile lui erau următoarele: nu ajungea la compromisuri în probleme legate de învăţătura creştină, avea o gândire clară şi o credinţă neprihănită. Această scrisoare explică modul de gândire şi acţiunile Patriarhului Iov. Tot aici este redată întreaga activitate a întâistătătorului atât pe plan intern, cât şi pe plan extern.
Un an mai târziu, ţarul Alexandru a trimis ţarului Feodor Ivanovici încă o scrisoare, în care îl roagă să mai trimită câţiva maeştri pentru pictarea câtorva biserici în care pictura era deteriorată. Pictorii care erau în Georgia nu reuşeau să restareze pictura . Chiar şi în cele mai crâncene perioade ale vieţii sale (1604 – 1605) Patriarhul Iov, cu o deosebită dragoste, a ajutat Biserica Georgiei .
Patriarhul a încercat să facă misiune şi să aibă în stăpânirea sa şi teritoriile cele mai îndepărtate ale patriarhiei, cum ar fi Cazan, Astrahan, Siberia şi Karelia. După ce Cazanul a fost cucerit de Ivan del Groaznic, în a doua jumătate a secolului al XVI-lea, s-au construit oraşe şi cetăţi pe teritoriul hanului din Cazan. Tot teritoriul Başkiriei, cât şi malurile râurilor Volga, Kama, Oka şi Sura erau supus Moscovei şi toate erau supuse unei singure Biserici Ortodoxe. După moartea primilor luminători ai Cazanului: Gurie (+1564), Gherman (+1567) şi Varsanufie (+1576), eparhia a îmtâmpinat mari greutăţi.
După această perioadă s-au luat noi hotărâri de întărire a Ortodoxiei pe aceste teritorii. În anul 1593 mitropolitul Gherman al Cazanului a trimis ţarului şi Patriarhului o scrisoare în care relata că tătarii din regiunile Cazanului şi a Sveajeskului, care s-au converti la creştinism şi s-au botezat se îndepărteaza de religia creştină. Mitropolitul Ghermoghen îi înştiinţează, de asemenea, că a luat toate măsurile necesare pentru a înlătura această problemă. În 1591, el i-a adunat pe toţi cei botezaţi în Cazani, în Biserica Maicii Domnului, i-a învăţat câteva zile cum se cuvine să fie un creştin adevărat. Ghermoghen se plângea că cei convertiţi nu doreau să primească cuvântul Evangheliei şi nici nu doreau să se boteze, luând în derâdere botezul creştin. El enumera următoarele motive pentru care cei convertiţi şi botezaţi nu îndeplineau cerinţele pe care trebuia să le îndeplinească un creştin: nu locuiau împreună cu creştinii şi nu aveau biserici prin apropiere, nu li se propovăduia Cuvântul lui Dumnezeu. În acelaşi timp, mitroplitul scria că mulţi dintre ruşii care comunică cu tătarii necreştini se căsătoresc între ei şi, ca rezultat, majoritatea dintre ei renunţă la religia lor şi devin musulmani. El menţiona că mai sunt şi alţi creştini care locuiesc în sate de nemţi, care, de bună voie sau pentru bani, se convertesc la catolicism şi la lutheranism. Primind aceste informaţii, ţarul şi Patriarhul, în data de 18 iulie 1593 a trimis voievozilor din Cazan un ordin prin care se menţiona că toţi cei care se considerau creştini să fie trecuţi într-o listă, atât bărbaţii şi soţiile lor, cât şi copii acestora, după care trebuiau sa fie chemaţi cu toţii în Cazan, unde li se explica cum trebuie să se comporte creştinii. Ei au vrut să se boteze şi au jurat că vor rămâne în religia creştină, astfel li se pretindea să respecte cerinţele ce trebuiau să le îndeplinească creştinii adevăraţi. Ţarul menţiona că cei convertiţi trebuiau să aibă o libertate deplină faţă de Biserică. Creştinii care proveneau din tătari trebuiau să locuiască cât mai departe de tătari, în apropiere de ruşi, astfel încât să nu aibă contact cu islamismul. Aflându-se doar între creştini ei ar fi putut să capete deprinderile acestora, să devină adevăraţi creştini. Voievozii trebuiau să observe dacă noii creştini îndeplinesc cerinţele, dacă ei „ţin adevărata credinţă”, dacă merg la Biserică, dacă au icoane, merg la preot pentru spovedanie şi, în final, dacă se căsătoresc cu ruşi. Voievozilor li s-a mai ordonat să trimită pe tătarii botezaţi la mitropolitul Ghermoghen pentru a-i învăţa. Cei care nu ascultau trebuiau să se pocăiască. Ruşii care locuiau cu tătarii şi cu germanii trebuiau să se mute din acea localitate în localităţi în care locuiau ruşi. Scopul era că din moment ce nu mai aveau contact cu islamismul, să renunţe la această religie şi să devina iarăşi ortodocşi. Tătarilor li s-a ordonat să nu primească creştini pentru a locui împreună cu ei şi nici să nu-i primească să lucreze la ei. Acestea erau hotărârile Bisericii şi ale Statului, care aveau drept scop răspândirea Ortodoxiei în regiunile cele mai îndepărtate ale Rusiei. Datorită efortului depus de mitropolitul Cazanului, s-a înregistrat un progres deosebit în acest domeniu. La sfârşitul secolului al XVI-lea şi începutul secolului al XVII-lea, în această eparhie au fost construite mai multe biserici . Influenţa puternică atât religioasă, cât şi culturală, dintr-o dată „a readus la viaţă” întreaga regiune ce se afla între Volga, Kama şi Veaţk. De aici creştinismul usor se răspândea uşor în alte regiuni .
Patriarhul Iov dorea ca prin numărul mare de cărţi tipărite să facă tot posibilul să aibă cât mai mulţi creştini acces la învăţătura ortodoxă . Tot din acest motiv, mitropolitul Ghermoghen, cu binecuvântarea Patriarhului Iov, a scris despre Icoana Maicii Domnului şi despre Viaţa primilor episcopi ai Cazanului: Gurie şi Varsanufie .
O altă regiune musulmană care a aparţinut hanului a fost Astrahanul, care necesita la fel de multă atenţie din partea Patriarhului. La început, teritoriul Astrahanului, din punct de vedere bisericesc şi statal, era unit cu Cazanul. De la început, Astrahanul se afla sub conducerea mitropolitului Ghermoghen. Un singur arhiereu nu putea să ţină sub control o arhiepiscopie atât de mare, unde locuiau atât de mulţi musulmani şi convertiţi. Acest lucru a fost înţeles atât Patriarh, cât şi de ţar. Ei erau siguri că teritoriile puteau să fie conduse nu prin intermediul armelor şi a cetăţilor, ci prin credinţă, prin biserici şi mănăstiri, care asigurau o stabilitate atât pe plan intern, cât şi pe plan extern; atât pentru stat cât şi pentru Biserică .
În 1602 Patriarhul l-a binecuvântat pe egumenul Teodosie de la mănăstirea Sfânta Treime din Astrahan să sfinţească biserică din piatră în numele Sfintei Treimi. Aceasta era cea mai îndepărtată biserică de Moscova . După sfinţirea bisericii, la invitaţia Patriarhului, Teodosie a plecat la Moscova cu apa sfinţită. Această vizită a pus bazele noii eparhii. Egumenul mănăstirii Sfintei Treimi a reuşit să-i aducă suficiente argumente Patriarhului în vederea înfiinţării noii eparhii. Astfel, egumenul Teodosie, la sfârşitul anului 1602 sau la începutul anului 1603, a fost hirotonit ca episcop al Astrahanului . Din componenţa respectivei eparhii făceau parte oraşele: Saratov, Ţariţin şi Samara. Din această perioadă a început să activeze cea de-a patra arhiepiscopie a Bisericii Ruse. Istoria a demonstrat că Patriarhul nu s-a înşelat, hirotonindu-l pe Teodosie în calitate de episcop al acestei regiuni.
Anexarea Siberiei, care a fost continuată de Feodor Ivanovici, şi construirea unor noi oraşe ca Tiumen, Tobolsk, Tabor, Surgut, Tar, Obdorsk, cât şi răspândirea ruşilor pe malurile răurilor Tur, Tavd, Tobol, Irtâş, Obi etc, a necesitat un efort considerabil din partea Patriarhului pentru încreştinarea acestor teritorii. Misionarii care au mers primii în Siberia au construit capele, biserici şi mănăstiri . Slovţov scria că în Siberia, „unde este un sat, acolo este şi o capelă, unde este o cetate acolo este şi o biserică; şi unde este un oraş, acolo este o mănăstire” . Înainte de înfiinţarea unui oraş, în Siberia, se construia o biserică. La început această regiune a intrat sub jurisdicţia directă a Patriarhului. El trimitea preoţi cu antimise pentru noile biserici. În Tiumen, într-o perioadă scurtă de timp, au fost construite trei biserici în anuii 1586, 1600 şi 1601. În Tobolsk au fost construite patru biserici în anii 1587, 1601, şi 1602. În Verhotur s-a construit biserica Sfintei Treimi în anul 1598. În Tobor, cu binecuvântarea Patriarhului şi cu ucazul ţarului Feodor Ioanovici, în 1592 a fost construită o biserică la care a fost trimis un preot din Perm şi un diacon din Rostov. Tot aici Patriarhul a mai trimis icoane, clopote, obiecte bisericeşti, ceară şi tămâie. În Pelam s-au construit în 1592 două biserici, una în cinstea Naşterii Domnului şi alta în cinstea Sfântului Nicolae. Au mai fost construite biserici în Mangaz, Berezov şi în comuna Cod . Tot atunci s-au înfiinţat numeroase mănăstiri. În Tobolsk au fost înfiinţate două mănăstiri în anii 1578 şi 1601, în Verhotur au fost înfiinţate trei mănăstiri în anul 1604 şi în Taghil a fost înfiinţată o mănăstire . Construirea bisericilor şi înfiinţarea mănăstirilor era un mod de a face misiune în Siberia. În toate oraşele conduceau voievozi. Ei aveau puterea de a conduce Biserica, din punct de vedere administrativ. Ei aveau obligaţia de a informa conducerea de la Moscova atât despre rezolvarea problemelor civile, cât şi ale celor bisericeşti. Este cunoscută corespondenţa din anul 1600 a ţarului Boris Feodorovici cu conducătorul oraşului Tiumen, Fiofor Ianov, în care Ianov cere să se construiască în Epancin o biserică în numele Sfinţilor Boris şi Gleb. Ca răspuns la această cerere, Patriarhul a trimis prin ieromonahul Avraam nu doar permisul de a construi biserica, ci şi sfântul antimis, sfântul mir, icoane, obiecte bisericeşti, o cadelniţă, o cruce, veşminte preoţeşti şi diaconeşti, cât şi următoarele cărţi bisericeşti de cult: Evanghelia scrisă de mână, şi cărţi tipărite precum Octoihul, Apostolul, Psaltirea, Slujebnicul, Ceaslovul, Mineiul şi Triodul .
Se cunoaşte şi o altă scrisoare trimisă de ţar voievodului din Verhotur. Ţarul l-a trimis pe Ieromonahul Iona ca să contruiască o mănăstire în acea localitate, voievodul trebuia să-l ajute . Patriarhul a continuat să-i ajute, astfel, în 1602 a trimis nouă icoane, uşile împărăteşti de la iconostas, un clopot şi mineiul tipărit. Câţiva ani mai târziu au fost trimise voievodului din Verhotur mai multe cărţi bisericeşti .
Activitatea misionară a Bisericii Ortodoxe a fost susţinută în toată Siberia. În consecinţă, mulţi locuitori ai Siberiei au primit Ortodoxia, botezându-se. Ţarul manifesta o atitudine foarte indulgentă faţă de locuitorii Siberiei, proaspăt convertiţi la creştinism. Acest fapt a fost confirmat şi de adresarea ţarului către voievodul Verhoturului, prin care se ordona să se acorde celor încreştinaţi anumite facilităţi. Ei beneficiau de posibilităţi de angajare în slujba ţarului, a căror muncă era răsplătită ca şi cea a arcaşilor.
Un caz aparte reprezintă situaţia cneazului Ighici din Candin, Siberia. Unul dintre fiii acestuia, ajungând la Moscova, a primit botezul creştin. După aceasta s-a botezat şi cneazul. În 1602 Ighici a construit o biserică în Cod, în numele cuvioşilor Zosima şi Savatie. Un an mai târziu a fost botezat un alt fiu al cneazului . Odată cu încreştinarea Siberiei avea de câştigat atât Biserica, cât şi Statul, deoarece, astfel, îşi mărea teritoriul la mii de km de Moscova .
Trebuie menţionată şi activitatea misionară desfăşurată de Patriarh în Karelia, care, în 1583, a fost cedată Suediei de către Rusia. Un efort enorm au depus călugării care au făcut misiune în Karelia. Odată cu cucerirea Kareliei de către suedezi, Rusiei i-a fost tăiată o arteră principală, care asigura legătura pe mare a Rusiei cu Europa Occidentală . În 1590 armata rusească, condusă de ţarul Feodor Ivanovici, a luptat împotriva regelui suedez. Armata rusească, având victoria, a redobândit oraşele Iam, Kopor, Ivangorod şi Narv. Ţarul Rusiei, după cum a scris Patriarhul, a ordonat ca toate oraşele să fie „curăţite” de gnostici şi să fie construite biserici ortodoxe . Patriarhul, împreună cu preoţii, care purtau cruci şi icoane, au întâmpinat armata rusească reîntoarsă din Karelia, în Moscova. După săvârşirea Tedeumului, Patriarhul Iov a ţinut o cuvântare de bun venit, în care l-a numit pe ţar „eliberatorul şi apărătorul Ortodoxiei” . După câţiva ani suedezii au invadat din nou Rusia, dar ofensiva ruşilor i-a îndepărtat. În 1595 Rusia a ocupat toată regiunea Kareliei. După cum scrie Patriarhul Iov, ţarul, prin intermediul trimişilor săi, a ordonat să fie înlăturaţi toţi ereticii şi să fie reintroduse adevăratele valori ortodoxe. În acelaşi an, Patriarhul Iov a înfiinţat o nouă eparhie în Karelia, numindu-l pe episcopul Silvestru, arhiereu. În aceeaşi perioadă, a început restaurarea bisericilor şi a mănăstirilor, distruse de atacanţi. Printre primele lăcaşuri restaurate în 1597 a fost mănăstirea sfântului Varlaam. Spre sfârşitul secolului al XVI-lea, în regiunea Mării Albe şi a Kareliei, mai precis pe malurile râurilor Unejm, Virma, Soroca, Vâg, Sum, Şue, Kereti şi Varzuh, se înălţau numeroase biserici. La începutul secolului al XVII-lea, suedezii au profitat de criza în care se afla Rusia şi au cucerit din nou Karelia, astfel încât, în anul 1611 eparhia din Karelia a fost desfiinţată. În pofida acestui fapt, datorită întăririi Ortodoxiei de către Patriarhul Iov, acţiunile de profanare şi de izgonire a preoţilor şi a credincioşilor, efectuate de suedezi, nu au reuşit să înlăture credinţa ortodoxă. Aceasta a persistat în contextul în care oamenii continuau să reconstruiască lăcaşurile distruse, iar preoţii au perseverat în lupta împotriva duşmanilor credinţei ortodoxe. Activitatea misionară a Patriarhului Iov a fost deosebit de fructuoasă şi multilaterală, ceea ce impune necesitatea aprofundării studiului acestor activităţi misionare. Bazele credinţei ortodoxe puse de Patriarhul Iov nu au putut fi înlăturate nici în cei mai grei ani ai intervenţiei străine. Activităţile misionare în continuare produceau rezultate, datorită cărora s-au păstrat şi s-au întărit graniţele nordice ale Imperiului Rus.